In culisele NLP: Strategia Programarii Neuro - Lingvistice

Modelul strategiei NLP (Programare Neuro-Lingvistica) a aparut ca un proces firesc de evolutie. A fost initiat de psihologii behavioristi (Pavlov, Skinner, Watson) si completat de psihologii cognitivi (Miller, Galanter, Pribram). Apoi a fost rafinat de parintii programarii neuro-lingvistice, Grinder si Bandler. Pe la inceputul secolului XX, psihologii behavioristi si-au fundamentat studiile pe comportamentul uman si animal-se puneau bazele a ceea ce mai tarziu se va numi Programare Neuro-Lingvistica.

Cel mai reprezentativ si mai cunoscut adept al behaviorismului a fost Pavlov, care a intrat in istoria psihologiei datorita catelusului sau si reflexului conditionat (catelusul saliva cand auzea clopotelul, fara sa existe mancare-un stimul genera un raspuns conditionat). Miller, Galanter si Pribram nu s-au lasat mai prejos si au tinut neaparat sa-si aduca contributia la fundamentarea noului concept, Programare Neuro-Lingvistica. Modelul TOTE (Test-initierea strategiei, Operare-adunarea datelor pentru punerea in aplicare a strategiei, Test-comparare date si situatie cu strategia inchipuita, Exit/Iesire) a pornit de la modelul Stimul-Raspuns si de la ipoteza ca atunci cand ai un obiectiv in minte ii asociezi un anumit comportament strans legat de el. Incerci astfel sa fii cat mai aproape de obiectivul propus, asa ca testezi strategia ca sa vezi daca iti atingi obiectivul sau nu.

Daca obiectivul este atins, incetezi sa mai te comporti cum o faceai inainte si renunti la strategie. Daca obiectivul nu e atins, iti modifici comportamentul si il repeti pana cand obiectivul e atins. Conform teoriilor din manualele de Programare Neuro-Lingvistica, intram in contact cu lumea prin cele cinci simturi primare: vizual (ochi), auditiv (urechi), kinestetic (sentimente si atingere), olfactiv (miros) si gustativ (gust). Simturile sunt sistemele reprezentationale sau „modalitatile”, cum le denumesc expertii in NLP (Programare Neuro-Lingvistica). Submodalitatile sunt diferitele calitati care se combina pentru a da nastere modalitatilor-de exemplu, marim, micsoram o fotografie in minte, o apropiem. Bandler si Grinder au inclus modalitatile si submodalitatile in fata de Test si Operare din modelul TOTE si l-au rafinat creionand modelul strategiei NLP (Programare Neuro-Lingvistica). Obiectivul pe care-l ai cand initiezi o strategie pentru a atinge un obiectiv specific si mijloacele prin care hotarasti daca a fost sau nu atins este dependent de combinatiile modalitatilor personale. Succesul strategiei tale are legatura cu succesul obiectivului tau si judeci succesul in functie de ce simti sau nu simti prin pipait, auz, vaz vizavi de ceea ce ti-ai imaginat ca vei simti prin submodalitati.

Pune in aplicare si testeaza in propria cariera si in viata personala modelul strategiei NLP cu ajutorul EchipeiDiscovery, care va pune la dispozitie cursuri si seminarii foarte interesante prin care oricine poate sa isi schimbe viata intr-un mod pozitiv, fara prea mare efort. Mai multe informatii si programul complet al evenimentelor gasiti pe http://www.nlpdiscovery.ro.

Cateva lucruri traznite despre psihopati

Psihopatii nu pot recunoaste frica. Cei mai multi dintre noi recunoastem usor un om caruia ii e frica, prin prisma expresiei faciale tipice si al unei stari de iritare tradata de intreg corpul. Insa in cazul psihopatilor, aceasta recunoastere este imposibila pentru ca ei nu pot recunoaste frica. In urma unui studiu facut pe 36 de copii cu varste cuprinse intre 7 si 10 ani cu privire la reactia lor in prezenta unor expresii faciale diferite s-au descoperit niste lucruri socante. Copiii au fost plasati intr-un scaner RMN si li s-au aratat diferite fete. Unele erau neutre, altele exprimau furia si altele teama morbida.

Toti copiii normali au facut o diferenta clara intre fetele neutre si cele speriate; cei care erau predispusi la un comportament psihopat nu au putut intelege ce insemnau acele expresii legate de teama. Discrepanta dovedeste functionarea eronata a amigdalei, partea creierului care controleaza raspunsul la frica-stratul exterior al amigdalei psihopatilor este mult mai subtire si chiar mai mic decat in cazul aceluiasi organ al celor normali. Explicatia pentru incapacitatea de a percepe frica se regaseste in volumul redus al amigdalei. Curios, acest fenomen nu apare si in cazul altor emotii. De exemplu, psihopatii pot intelege fara nicio problema orice emotie, alta decat frica-chiar exista cazuri in care psihopatii au avut probleme in a exprima teama, necunoscand conceptul de frica. De vreme ce nu au acest concept simplu, ei nu stiu cum sa raspunda la „horror-ul” fiintelor normale. Asa cum marturisea o femeie care avusese mai multe crime la activ, psihopatii nu recunosc teama insa stiu foarte bine cum arata oamenii dupa ce, de exemplu, sunt injunghiati… Psihopatii tanjesc dupa dopamina.

Cand unul dintre cei mai de temut criminali in serie, Ted Bundy, a fost intrebat de ce comisese o crima asa de oribila, el a raspuns sec: „Mi-a placut sa ucid, voiam sa ucid”. Dar ce l-a facut pe Bundy sa ii placa „sa ucida”? Totul are legatura cu dopamina, neurotransmitatorul care activeaza centrii rasplatilor in creierul nostru. Este acelasi motiv pentru care ne indragostim, luam droguri, mancam ciocolata, insa la o scara mai larga. Psihopatii sunt dependenti de dopamina. Creierul lor nu numai ca produce mai multa dopamina, insa supraevalueaza neurotransmitatorul-de aceea psihopatii tind si sunt obsedati sa isi gaseasca propria cale, sa-si croiasca propriul destin, chiar cu pretul altor vieti. Cercetatorii au dovedit acest lucru studiind 30 de oameni cu trasaturi de psihopat, dandu-le amfetamine care au determinat stimularea producatorilor de dopamine. Aceste medicamente erau radioactive asa ca s-a putut monitoriza cantitatea de dopamina produsa ca raspuns la administrarea de dopamine.

Testele au dovedit ca persoanele care au avut o impulsivitate antisociala inalta-dorinta puternica de a-i controla pe altii au prezentat aceasta reactie din cauza prezentei dopaminei in exces. Pentru a verifica rezultatele, 24 de voluntari au fost rugati sa joace jocuri bazate pe ghicitori. Daca raspundeau corect, erau recompensati cu cativa dolari. Subiectii care s-au dovedit impulsivi si antisociali au produs mai multa dopamina atunci cand au castigat decat colegii lor aflati in acelasi concurs.