Minunat, cu cât sunt mai obosit, cu atât dorm mai puţin.
O calitate, totuşi, a franţuzoaicelor: absolut toate sunt bune la pat. Slabe, grase, tinere, bătrâne, nu vei găsi nici una care să nu se descurce mai mult decât onorabil în materie. Până şi virginele ştiu perfect ce să facă; au făcut oral, anal, spaniol, fără probleme, până la micul amănunt, apărut relativ târziu în viaţa lor, constând în penetrarea de himen. Mă tem că motivul, istoric, e dezolant de simplu. Şi aici trebuie menţionată – chiar dacă lucrurile tind să se îmbunătăţească între timp – epatanta lor urâţenie. De fapt, n-ar fi vorba atât de o urâţenie propriu-zisă, cât de remarcabila galerie de chipuri şterse, fade, fără personalitate, straniu asimetrice, în care toate trăsăturile sunt fine dar ansamblul e un dezastru, care alternează pe chipul franţuzoaicei generice. Abilităţile sexuale, dezvoltate ca un impuls compensator într-o ţară a lipsei de atractivitate fizică prin definiţie, într-o populaţie de suşă veche care nu s-a amestecat o mie de ani cu aproape nimeni, au fost pe măsură. Curios că nu s-a întâmplat acelaşi lucru la englezi, care deţineau totuşi până de curând reputaţia urâţeniei supreme (portretele de la National Gallery care l-au speriat pe Cioran!). Aici, meritul Bisericii trebuie recunoscut. Nici o parte de lume n-a fost mai favorizată de complexele induse de ea. Ameninţarea păcatului, pedepsele, restricţiile şi complexele intime colosale produse de catolicism au fost compensate prin sexualitate, gastronomie şi conversaţie, cele trei obscenităţi rafinate. E oare o întâmplare că toate trei sunt virtuţi domestice, care presupun o incintă, poziţia statică şi tihnă? Când spaţiul public era devastat de litania ascezei, cel intim compensa de minune. E drept că, dacă nu impresionezi în afara zidurilor, e cazul ca măcar înăuntrul lor să mai îndrepţi din lucruri.
Şi amănuntul: toate se culcă fără probleme din prima zi.
The girl with the dragon tattoo (2009).
Cineva trebuie să distrugă muzica de ambianţă, şi conceptul de muzică de ambianţă.
Pun mâncarea la microunde, felia de pâine în prăjitor. Bag ceva în priză: se rezolvă destul de repede lucrurile, constat, în secolul meu.
O calitate, totuşi, a franţuzoaicelor: absolut toate sunt bune la pat. Slabe, grase, tinere, bătrâne, nu vei găsi nici una care să nu se descurce mai mult decât onorabil în materie. Până şi virginele ştiu perfect ce să facă; au făcut oral, anal, spaniol, fără probleme, până la micul amănunt, apărut relativ târziu în viaţa lor, constând în penetrarea de himen. Mă tem că motivul, istoric, e dezolant de simplu. Şi aici trebuie menţionată – chiar dacă lucrurile tind să se îmbunătăţească între timp – epatanta lor urâţenie. De fapt, n-ar fi vorba atât de o urâţenie propriu-zisă, cât de remarcabila galerie de chipuri şterse, fade, fără personalitate, straniu asimetrice, în care toate trăsăturile sunt fine dar ansamblul e un dezastru, care alternează pe chipul franţuzoaicei generice. Abilităţile sexuale, dezvoltate ca un impuls compensator într-o ţară a lipsei de atractivitate fizică prin definiţie, într-o populaţie de suşă veche care nu s-a amestecat o mie de ani cu aproape nimeni, au fost pe măsură. Curios că nu s-a întâmplat acelaşi lucru la englezi, care deţineau totuşi până de curând reputaţia urâţeniei supreme (portretele de la National Gallery care l-au speriat pe Cioran!). Aici, meritul Bisericii trebuie recunoscut. Nici o parte de lume n-a fost mai favorizată de complexele induse de ea. Ameninţarea păcatului, pedepsele, restricţiile şi complexele intime colosale produse de catolicism au fost compensate prin sexualitate, gastronomie şi conversaţie, cele trei obscenităţi rafinate. E oare o întâmplare că toate trei sunt virtuţi domestice, care presupun o incintă, poziţia statică şi tihnă? Când spaţiul public era devastat de litania ascezei, cel intim compensa de minune. E drept că, dacă nu impresionezi în afara zidurilor, e cazul ca măcar înăuntrul lor să mai îndrepţi din lucruri.
Şi amănuntul: toate se culcă fără probleme din prima zi.
The girl with the dragon tattoo (2009).
Cineva trebuie să distrugă muzica de ambianţă, şi conceptul de muzică de ambianţă.
Pun mâncarea la microunde, felia de pâine în prăjitor. Bag ceva în priză: se rezolvă destul de repede lucrurile, constat, în secolul meu.