Pentru casa ta

Produsele ecologice de curatare sunt, fara indoiala, cele mai bune dintre toate alternativele de curatare.
Aceste produse curatenie promoveaza solutii ieftine dar eficiente de curatare.
Acestea isi  indeplinesc cu brio scopul de a curata si de a face casa ta un loc mai sigur tinut departe de boli si bacterii.
Din pacate, oamenii de azi sunt mult mai dependenti de produse de curatenie chimice decât de produse de curatenie ecologice. Acest lucru duce la un numar foarte mare de produse diferite, de obicei, stocate in dulapuri de bucatarie, de la deodorante la detergenti profesionali, la odorizante si altele. Aceste produse pe baza de solutii chimice se gasesc pe piata la preturi ridicate in mare parte.
Puse impreuna, costul acestor produse este de multe ori prea ridicat pentru o gospodarie medie. Ca sa nu mai vorbim, ele contin adesea ingrediente cu proprietati toxice care pot fi foarte periculoase pentru sanatatea umana si pentru mediu.
Cu toate acestea, usurinta de utilizare a acestora si rezultatul lor rapid pot induce in eroare consumatorii abatand atentia de la riscurile pe care le prezinta.
Datorita tehnologiei  insa, oamenii se pot informa cu usurinta cu privire la efectele negative ale utilizarii produselor ce contin elemente toxice. Acest lucru contribuie mult la ridicarea nivelului actual de protectie a mediului. Prin faptul ca aveam asa usor acces la informatii ne putem educa pe noi si pe cei din jur mult mai usor in privinta a ceea ce este sanatos sa folosim si ce nu atat ca produse de curatenie cat si ca hrana, haine, produse electronice, etc.
Cand ajungeti in magazin la cumparaturi, uitati-va dupa produsele de curatenie ecologice. Veti observa ca sunt si mai ieftine si folosindu-le o sa observati si alte diferente benefice in comparatie cu produsele chimice. Utilizarea unor detergenti profesionali ecologici nu va expune pe dumneavoastra sau pe cei din apropiere la niciun risc de sanatate si in plus sunt mult mai ieftini.
Daca nu vreti sa mai cheltuiti deloc pe produsele de curatenie exista si solutii pregatite in casa.
Curatarea podelelor din lemn:
Otet cu apa. Inmuiati un mop in acest amestec apoi stoarceti excesul de apa. Inainte de a folosi mopul ud, asigurati-va ca podeaua este sigilata pentru a evita deteriorarea sa.
Curatarea electrocasnicelor:
Pentru a curata cuptorul, puteti presara bicarbonat de sodiu de-a lungul cuptorului. Dupa aproximativ 5 minute stergeti pur si simplu cu o cârpa.
Pentru curatarea cafetierei, se umple aceasta cu un amestec de 1 cana de otet si apa calda de preferinta plata. Apoi rulati filtru de cafea. Dupa aceea, executati din nou fara otet de data aceasta petnru clatire.
Pentru frigidere, tot ce aveti nevoie esteun amestec de bicarbonat de sodiu si apa. Se amesteca aceste doua in acelasi cantitate, apoi frecati locurile murdare si stergeti cu o carpa curata.
Sunt inca multe metode de a va curata casa in mod extrem de ieftin si natural. Daca totusi vreti sa protejati mediul si pe dumneavoastra de produse chimice dar va sunt peste mana aceste combinatii home-made intodeauna exista detergenti profesionali si alte produse curatenie ecologice ce va vin in ajutor si fac posibila curatenia fara pic de risc.
Curatarea unei case nu trebuie sa faca rau sau sa coste foarte mult pentru ca oricine sa si-o poata permite fara a economisi sau fara a face sacrificii financiare.

Cum să scrii

 Îi înţeleg pe toţi cei care-şi omoară personajele. Nu încearcă decât să scoată o carte care contează cu adevărat.
       Ce e o ‘poveste de iubire’ – în lipsa morţii, a nereuşitei? Cazi în Madame Bovary. Ce-am fi avut dacă Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda etc. ar fi izbutit, în modernitate? Romeo uitându-se la televizor pe canalele de sport, Isolda spălând lenjeria, visând vacanţe la ‘mare’? Continuarea unei iubiri, reuşita ei – trivializează. Este o regulă absolută. Ne place doar ceea ce nu reuşeşte. ‘Iubirea’ moare oricum, biologic, în câţiva ani, prelungind apoi acel grotesc ansamblu de umilinţe, compromisuri, falsuri şi abandonuri succesive, banalul coşmar marital burghez dezesperat şi amenajabil. Iubirile trebuie să eşueze, pentru a fi iubiri reuşite.
       Cum să scrii, în modernitate, o istorie autentică, fără sprijinul morţii şi al eşecului, dacă eşecul e în centrul oricărei reuşite literare, şi chiar al oricărei reuşite în sine.
       Adaugă la asta brutalitatea logicii liberale, în epoca angoasei. Doxa îţi dă sistematic jaloanele, impunându-ţi să fii frumos, tânăr, bogat, puternic, un câştigător etc., deşi toate astea scapă duratei; tânărul nu rămâne tânăr, frumosul asistă la propria-i descompunere, bogatul nu mai e bogat, averile se moştenesc, se împart, se diluează, puterea are tot mai puţine instrumente să se exercite etc. Pe scurt, orice se împlineşte, azi, eşuează sistematic. Această lecţie angoasantă, acest principiu al non-duratei nu putea să nu afecteze mitul iubirii şi ideea pe care ne-o facem despre ea. Doar ceea ce nu durează (momentul) ne rămâne în memorie, plenar, ca un paradis. Duratele (zilele, orele) sunt totdeauna infernuri. În Orele lui Michael Cunningham, Richard, poetul bolnav de Sida, e consolat: ‘Ai totuşi, uneori, şi zile bune, aminteşte-ţi. – Da, admite el surâzând, dar orele? Ce fac cu povara orelor?’. Se sinucide pentru că orele, nu momentele în succesiune, nu zilele sau anii, îi devin insuportabile, prin încărcătura corozivă de adevăr şi timp explodat. Aceste durate mici, coşmareşti, în care ţi se strecoară insidios adevărul, precizându-se toate fisurile în armura zilelor, sunt tot ce poate exista mai insuportabil. Nici tema entuziasmului iubirii nu rezistă orelor, zilelor, duratei în sine. Nu fără a cădea în trivial, grotesc sau dulcegărie.
       Nu doar că scriitorii trebuie iertaţi întotdeauna că îşi ucid eroii. Dar, la un tribunal suprem al Literelor, ar trebui condamnaţi, dimpotrivă, toţi scriitorii care-şi lasă neglijent odraslele în viaţă. Când mă gândesc câţi copaci sunt tăiaţi pentru imbecilităţile lor surâzătoare, soluţia e inevitabilă.

A place in the sun (1951)

 E îngrozitor cum au îmbătrânit femeile. Îngrozitor… Ce se întâmplă cu ele după 30 de ani? Nu recunosc pe nimeni, nu vreau să mă văd cu nimeni…
       Şi decalajul de vetustas între femeie şi bărbat, dumnezeule. De câte ori îl văd pe stradă… Totdeauna apare între 35 şi 45-50 de ani. Până atunci, într-un cuplu, amândoi par de aceeaşi vârstă; uneori, cu lejere artificii cosmetice, femeia pare chiar mai tânără. Dar atunci se întâmplă ceva, are loc o basculare subtilă. Sistematic, când zăreşti un cuplu de vârstă medie, ea o să-ţi apară cu câţiva ani mai bătrână decât el. De la acea vârstă, parcă toţi bărbaţii apar la braţ cu sora lor mai mare, e cumplit… Diferenţa e foarte vizibilă, dureros de vizibilă. Ei par încă puşti, iar ele au luat-o serios înainte… Femeile îmbătrânesc mai repede – sau primele. Cad. După 50-55 de ani, poate că lucrurile se egalizează oarecum, amândoi încep să aibă mai mult sau mai puţin acelaşi chip devastat… Dar intervalul acela bizar derutează. Şi el trebuie, de altfel, interpretat în natura sa de semnal, pentru că tot aceea e perioada copleşitoare a divorţurilor. Semnalul crud al naturii că trebuie să schimbăm perechea, că e timpul să-ţi încredinţezi viitorul următoarei familii, celuilalt număr de urmaşi… Nu, nu vreau să văd femei mai bătrâne de 30, nici măcar pe stradă, e… uf, insuportabil. Iată totul. Sufăr pentru suferinţa lor, chiar când ea nu e conştientizată sau nu există.

       A place in the sun (1951)

       În Hong Kong, primul film pornografic în 3D. Trebuie să fie o chestie relativ bizară.

       Marilyn Monroe: nembutal (pentobarbital) fără antivomitiv. Nu pot decât să o plâng; nu mai putem decât să o plângem…

       Chipul lui M. Cutremurat din creştet până-n tălpi.

       Masivă, devastatoare tristeţe; îmi pierd suflul.

De la boala la sanatate cu celule stem

Odinioara demult celulele stem erau imaginate ca fiind posibile  chei pentru rezolvarea tuturor problemelor de sanatate cu care se confruta omenirea. Astazi insa, tehnologia a evoluat suficient de mult pentru ca medicina moderna sa treaca de la a crede in ele la a folosi celulele stem in lupta cu unele dintre cele mai teribile boli ale secolului XXI: cancerul si  leucemia. A durat mai bine de 30 de ani pentru ca aceste tehnologii sa fie suficient de mult perfectionate pentru a putea fi folosite insa acum se poate si tot mai multe clinici si banci de celule stem apar pe tot globul oferind servicii considerate alta data doar un vis.
Recoltarea celulelor stem se poate face la nastere sau pe parcursul vietii, insa cea mai utilizata varianta este prima pentru ca ea ofera cea mai buna alternativa pentru obtinerea de celule stem viabile.
Se stie ca la nastere, sangele din cordonul ombilical este plin de celulele stem. Odinioara, tot acest material genetic nepretuit se pierdea insa acum, parintii pot opta din timp pentru o banca de celule care le va facilita recoltarea si stocarea acestora pana la momentul la care, ele ar putea fi necesare. Insa daca vrei mai multe detalii poti citi aici www.celule-stem.eu
Daca insa exista pacienti care au nevoie de chimioterapie si nu dispun de o rezerva de celule stem, aceasta poate fi constituita prin obtinerea lor din sange sau . Si cum tratamentele radiologice sau chimioterapice sunt frecvent intalnite la pacientii bolnavi de cancer iar rezultatul direct este o distrugere masiva a sistemului imunitar utilizarea celulelor stem este absolut necesara. Iar daca anterior inceperii curei bolnavilor li se recolteaza celule stem din sange, recuperarea ulterioara si refacerea sistemului imunitar va fi mai rapida si cu mult mai eficienta.
Indiferent de situatie, folosirea celulelor stem a facilitat salvarea multor vieti si este posibil ca in viitor numarul de potentiale utilizari pentru aceste celule sa creasca si mai mult.

The girl with the dragon tattoo (2009).

Minunat, cu cât sunt mai obosit, cu atât dorm mai puţin.
       O calitate, totuşi, a franţuzoaicelor: absolut toate sunt bune la pat. Slabe, grase, tinere, bătrâne, nu vei găsi nici una care să nu se descurce mai mult decât onorabil în materie. Până şi virginele ştiu perfect ce să facă; au făcut oral, anal, spaniol, fără probleme, până la micul amănunt, apărut relativ târziu în viaţa lor, constând în penetrarea de himen. Mă tem că motivul, istoric, e dezolant de simplu. Şi aici trebuie menţionată – chiar dacă lucrurile tind să se îmbunătăţească între timp – epatanta lor urâţenie. De fapt, n-ar fi vorba atât de o urâţenie propriu-zisă, cât de remarcabila galerie de chipuri şterse, fade, fără personalitate, straniu asimetrice, în care toate trăsăturile sunt fine dar ansamblul e un dezastru, care alternează pe chipul franţuzoaicei generice. Abilităţile sexuale, dezvoltate ca un impuls compensator într-o ţară a lipsei de atractivitate fizică prin definiţie, într-o populaţie de suşă veche care nu s-a amestecat o mie de ani cu aproape nimeni, au fost pe măsură. Curios că nu s-a întâmplat acelaşi lucru la englezi, care deţineau totuşi până de curând reputaţia urâţeniei supreme (portretele de la National Gallery care l-au speriat pe Cioran!). Aici, meritul Bisericii trebuie recunoscut. Nici o parte de lume n-a fost mai favorizată de complexele induse de ea. Ameninţarea păcatului, pedepsele, restricţiile şi complexele intime colosale produse de catolicism au fost compensate prin sexualitate, gastronomie şi conversaţie, cele trei obscenităţi rafinate. E oare o întâmplare că toate trei sunt virtuţi domestice, care presupun o incintă, poziţia statică şi tihnă? Când spaţiul public era devastat de litania ascezei, cel intim compensa de minune. E drept că, dacă nu impresionezi în afara zidurilor, e cazul ca măcar înăuntrul lor să mai îndrepţi din lucruri.
       Şi amănuntul: toate se culcă fără probleme din prima zi.

       The girl with the dragon tattoo (2009).

       Cineva trebuie să distrugă muzica de ambianţă, şi conceptul de muzică de ambianţă.

       Pun mâncarea la microunde, felia de pâine în prăjitor. Bag ceva în priză: se rezolvă destul de repede lucrurile, constat, în secolul meu.

civilizaţie bătrână

Războiul serveşte, din păcate, la asta: readuce kilometrajele la zero. Tot ce a fost achiziţie, inovaţie, emancipare ideologică trebuie s-o ia de la capăt. De parcă ceva s-ar opune, sistematic, continuităţii sau saltului istoric cumulativ, inventând din când în când un război, o comoţie în urma căreia toată lumea să se regăsească rătăcind sedată, în stupoare, printre ruine.
       Va interveni din nou războiul în istoria noastră? Tot ce am acumulat va fi oprit, şters din memorie? vor exista urme despre ceea ce am trăit? în ce? săpate în ‘pixeli’?
       Obsesia urmei e probabil una de civilizaţie bătrână.